5 noutăți tehnologice pe care le-am aflat la Connect2020

2020 este un an al evoluției tehnologice accelerate, pandemia de COVID-19 impulsionând transformarea digitală a mediului privat și public. Creativitatea companiilor tech nu a ramas mai prejos, iar oferta de soluţii a fost adaptată rapid la nevoile generate de criză. Cisco este un astfel de exemplu, iar dintre noutățile tehnologice anunțate la Connect România 2020, le-am selectat pe cele mai relevante pentru piaţa locală.

SecureX

Plaforma cloud lansată la începutul anului integrează atât soluțiile de securitate Cisco, cât și cele ale altor producători software, dând companiilor posibilitatea de a-și simplifica managementul prin utilizarea unei singure console. Abordarea unificată propusă de Cisco crește viteza de identificare, blocare și remediere a amenințărilor și evenimentelor de securitate, fără a mai fi nevoie să navigaţi de la o soluție la alta. SecureX oferă opțiuni multiple de automatizare și orchestrare și vine la pachet cu mai multe scenarii de lucru preconfigurate, care pot fi personalizate pe nevoile fiecărui client final. Un alt avantaj major al SecureX este acela că, dacă dețineți o soluție Cisco de securitate, nu vă mai trebuie alte licențe, dar și faptul că platforma oferă o mulțime de opțiuni de integrare cu soluții de securitate de la alți producători.

Cisco 8000

Este un router „de viitor”, cu o gamă largă de șasie, fixe sau modulare, dotat cu opțiuni de conectivitate de 100GbE și 400GbE, dar capabil să facă față și evoluțiilor ulterioare (800 GbE, 1,6 TbE etc.). De exemplu, folosind Cisco 8201 1RU beneficiați de o capacitate de rutare comparabilă cu aceea a unui întreg rack. Iar cu seria 8.800 valorile pe care le atingeți sunt de ordinul sutelor de Tbps. Pentru a putea exploata la maxim performanțele noilor routere, Cisco a integrat și o serie de servicii cloud de analiză și automatizare cu care puteți evalua randamentul rețelei și colecta informații despre nivelul ei de securitate.

Silicon One

Este principalul atu tehnologic al familiei Catalyst 8000, fiind primul procesor de rutare din industrie capabil să livreze peste 10 Tbps, la o eficiență energetică net superioară. Revenind la exemplul dat, cu Cisco 8201 1RU, care folosește un singur cip Silicon One Q100, beneficiați de 10,8 Tbps la un consum de 415W, ceea ce înseamnă că are o eficiență energetică de 160 de ori mai bună decât un echipament ASR 9000 100G. În plus, Silicon One este proiectat ca un cip cu programabilitate avansată, permițând inginerilor Cisco să dezvolte noi funcționalități rapid.

Nexus Dashboard

Este o soluție care va schimba în bine viața administratorilor centrelor de date pentru că aduce într-un singur tablou de bord informațiile și serviciile de automatizare necesare pentru gestionarea infrastructurilor on-premises și a mediilor multi-cloud în scenarii hibride. Nexus Dashboard încorporează Nexus Insights, Network Assurance Engine și Multi-Site Orchestrator (cu aplicabilitate imediată în implementările ACI), dar permite și integrarea de soluții provenind de la alți producători. Deși operează la un nivel de abstractizare ridicat, soluția este gândită astfel încât să fie ușor de folosit, cu o interfață intuitivă și funcționalități Single SignOn.

Webex

Este liderul soluțiilor de lucru colaborativ la nivel global, cu peste 600 milioane de utilizatori activi pe lună, dintre care tot mai mulți și în România. Poziția de lider trebuie însă apărată – pentru că atât Microsoft, Google și Zoom fac pressing puternic – așa că, de la începutul anului și până în prezent, Cisco a inovat puternic. Atât pe partea de funcționalități, cât și pe cea de verticalizare a suitei, cel mai recent anunț în acest sens fiind soluția dedicată pentru mediul educațional, proiectată special pentru a se adapta cerințelor școlii online. În materie de funcționalități, din cauza abundenței e dificil să faci nominalizarea corectă – pentru unii ar putea fi vorba de Webex Assistant for Meetings, primul asistent digital inteligent care răspunde la comenzi vocale, ia notițe și face transcrieri, în timp ce pentru alții ar putea fi vorba de Control Hub sau Room Navigator, care oferă vizibilitate asupra gradului de utilizare al spațiilor dedicate întâlnirilor, pentru a asigura respectarea condițiilor de distanțare socială.

Lista noutăților anunțate de Cisco la Connect 2020 este amplă și include:

  • noile Acces Point-uri compatibile cu standardul Wi-Fi 6 (din seria Catalyst 9100);
  • capabilitățile HyperFlex Application Platform pe zonă de provizionare și management al containerelor;
  • arhitectura de rețea Secure Access Service Edge (SASE), care integrează Cisco SD-WAN, capabilitățile soluțiile VPN și cele ale aplicațiilor cloud de securitate (Umbrella) etc.

Anunțurile Cisco detaliate mai sus au fost prezentate nu de dragul noutății tehnologice în sine, ci pentru că răspund unor nevoi concrete ale pieței sau unor cerințe viitoare care se prefigurează odată cu evoluțiile tehnologice (cum este cazul standardului Wi-Fi 6 sau al routerelor Catalyst 8000).

Echipa Dendrio este aici pentru a vă ajuta în selectarea tehnologiilor necesare business-ului Dvs.