Schimbari majore in structura certificarilor si cursurilor Microsoft din 2019

In ultimii douazeci de ani trecuti de la obtinerea certificarii MCSE Windows Server si a celei de Microsoft Trainer, au existat mai multe modificari de perspectiva ale Microsoft in ceea ce priveste structura si tipologia certificarilor si cursurilor asociate.

Cei care obtineau in urma a sapte examene apreciata certificare Microsoft Certified System Engineer (MCSE), aveau in 2001 sa afle ca era necesar un examen suplimentar pentru a deveni si Microsoft Certified System Administrator (MCSA), argumentul Microsoft fiind necesitatea alinierii specializarilor obtinute la structura pozitiilor din departamentele de IT la acel moment. Sapte ani mai tarziu, in 2008, Microsoft completa aceasta structura cu specializarea granulara de Support Technician (MCTS), transformind vechile MCSA si MCSE in Microsoft Certified IT Professional (MCITP), cu nivele de System Administrator si Enterprise Administrator.

Noua platforma server 2012 avea sa introduca inca odata schimbari de forma si de denumire, inlocuind MCTS si MCITP cu noile Microsoft Certified Solution Associate si Microsoft Certified Solution Expert, pentru a acorda cele mai multe trepte de specializare din portofoliu. Totodata s-a remarcat si o reducere a numarului examenelor necesare de la sapte la doar patru pentru MCSE. Ultimii ani aduceau astfel “linistea” in comunitatea specialistilor IT Pro prin stabilizarea sistemelor de instruire si de certificare Microsoft. Singurul impediment ramas a fost recertificarea necesara la fiecare doi ani pentru specializarile de cloud.

In prezent, echipele de specialisti IT sunt formate din membri cu specializari pe platforme multiple in infrastructura IT, care trebuie sa tina permanent pasul cu schimbarile rapide de aplicatii si de tehnologii, manifestate cu precadere in zona platformelor As a Service. Acesta este motivul pentru care Microsoft introduce o schimbare majora in modul de abordare a pietei de certificare si de instruire, anuntand in septembrie 2018, la Microsot Ignite, noua platforma de invatare Microsoft Learn si noile certificari roll based.

Din ce in ce mai multe organizatii isi muta infrastructurile IT din mediul OnPremises in cel online : deja 70% dintre CIO (Chief Information Officer) au conturata strategia “cloud-first”. Mai mult, 85% din mediile enterprises doresc sa incorporeze o arhitectura cloud, insa doar 16% au echipe care detin cunostintele si procesele necesare acestor implementari.

Pentru a identifica rolurile cheie din industria IT, Microsoft a realizat ample studii de piata care au permis identificarea si redefinirea listei anterioare de specializari bazate pe roluri si aptitudini necesare, consultandu-se cu expertii in domeniu interni si externi companiei, pentru a alinia cursurile si caile de certificare existente.
Primul pas a fost extinderea pilonilor de certificare si de instruire dincolo de tehnologiile individuale asociate si de concentrarea atentiei pe dezvoltarea unor module de instruire sustinute de scenarii hands-on care sa permita obtinerea rapida a aptitudinilor necesare indeplinirii noilor roluri in departamentul IT.

Costul platit de cei care detin deja certificarile MCSA, MCSE pentru tehnologiile vizate, este retragerea incepand cu 31 decembrie 2018 a examenelor asociate si nevoia de a sustine examene de conversie catre noul format pana pe 31 martie 2019, data prelungita pana la 30 iunie 2019.

O lista actualizata a certificarilor retrase este urmatoarea:

  • Retrase din 31 decembrie 2018: MCSE: Cloud Platform and Infrastructure, MCSA: Cloud Platform, MCSA: Linux on Azure.
  • Retrase din 31 martie 2019: MCSE: Mobility, MCSA: Office 365, MCSA: Windows 10, MCSA: Dynamics 365. Doar un examen va fi retras in martie insa certificarea va fi imposibil de obtinut in vechiul format.
  • Retrase din 30 iunie 2019: MCSA: Machine Learning, MCSA: Data Engineering with Azure.

Recent, Amazon Web Services a anuntat extinderea validitatii certificarilor detinute de specialistii cloud de la doi ani, cat este la majoritatea vendorilor, la trei ani! Aceasta veste buna ne face optimisti cu privire la o decizie viitoare luata de Microsoft de a se alinia si cu noile certificari la acest nou trend, cunoscut fiind faptul ca principalii jucatori pe piata produselor IT cloud isi studiaza cu mare atentie ofertele catre publicul de consum.


Sursa: Microsoft Learning Portal

Noile trasee de certificare asociate pe job-roles, disponibile in acest moment sunt urmatoarele:

  • Microsoft Certified Azure Fundamentals,
  • Azure Administrator,
  • Azure Developer,
  • Azure Solutions Architect,
  • Azure DevOps Engineer si Microsoft 365 Certified Security Administrator Associate,
  • Modern Desktop Administrator,
  • Enterprise Administrator.


Sursa: Microsoft Learning Portal

Acesta este doar primul val de certificari. Sunt deja anuntate roluri noi ce vor beneficia de noul sistem de certificare si de instruire.


Sursa: Microsoft Learning Portal

Traseul urmat pentru certificarile Azure este urmatorul:

Pentru certificarile Microsoft 365, traseul de instruire este urmatorul:

Detalii complete privind structura cursurilor si examenele asociate sunt disponibile la adresa https://www.microsoft.com/en-us/learning/browse-new-certification.aspx.

Cu siguranta, noua viziune Microsoft asupra rolurilor disponibile in infrastructurile de IT va deschide o noua etapa in pregatirea profesionala. Ne va oferi oportunitatea de a ne pozitiona mult mai eficient in organigramele departamentelor de profil din companii.

Dinamica foarte mare a schimbarilor facute in platformele de cloud, va influenta decisiv multe din specializarile existente in prezent. Acest lucru va deschide noi oportunitati de pregatire profesionala. Conform studiilor actuale, din cele 460000 de meserii existente in prezent, peste 60000 vor disparea complet. Restul se vor transforma, ceea ce readuce in minte intrebarea “cumva arata profesia noastra peste cinci ani”.

Generatiile actuale si cele viitoare de specialisti vor avea in mod cert, ocazia de a se adapta rapid la cerintele pietei. Impactul cel mai mare il vor resimti cei a caror vechime depaseste zece ani intr-un domeniu profesional. Acestia vor fi obligati de realitatile pietei sa faca o noua investitie in cariera, uneori pe un profil profesional complet redesenat.

Marian Pandilica
Senior Trainer and Cloud Architect @ Dendrio a Bittnet company
Articol publicat in Today Software Magazine